Dispozitiile legale in vigoare in domeniul constructiilor prevad ca pentru orice imobil nou construit sa fie constituita si completata o carte a constructiei care cuprinde documentatia de baza privind proiectarea, executia, receptia, exploatarea si urmarirea in timp a acesteia. Pe langa aceste documente legale, multi antreprenori considera ca este foarte util sa pastreze si o serie de imagini care sa reflecte evolutia in timp a lucrarilor. Acest lucru se poate realiza foarte usor cu o camera de supraveghere care are posibilitatea de a fi programata sa preia si sa stocheze local, pe un SD Card, imagini la anumite intervale de timp prestabilite sau la aparitia unor evenimente.

Acest procedeu este preferat utilizarii unui sistem de supraveghere clasic deoarece pentru documentare sunt suficiente de cele mi multe ori doar poze iar termenul de executie al unei constructii se intinde pe perioade destul de mari ceea ce ar implica, daca s-ar folosi un sistem clasic, urmarirea permanenta a inregistrarilor, selectarea imaginilor si mai multe operatiuni de transfer a informatiei pe medii de stocare externe. De asemenea pretul este un aspect care nu poate fi neglijat in luarea unei decizii ce tine de economia unui proiect.
Un alt aspect care recomanda utilizarea unei camere care sa preleveze imagini cu evolutia in timp a unei constructii este reprezentat de o practica tot mai intalnita In domeniul dezvoltarilor imobiliare, si anume vanzarea imobilelor inca din faze incipiente ale proiectelor. Imaginile in timp real cu evolutia lucrarilor constituie un instrument de marketing foarte puternic pentru atragerea de noi clienti si in acelasi timp este un mod de a mentine increderea celor care deja au platit o parte din pret si vor sa se asigure ca lucrurile decurg asa cum este prevazut in contract.
Se poate utiliza o camera IP care sa aiba posibilitatea de a stoca imagini local pe SD Card si care sa poata fi programata sa inregistreze imagini (fotografii) la anumite intervale orare (de exemplu de la 1 secunda la 7 zile la camerele Hikvision). Aditional se poate programa sa preia imagini in anumite momente ale zilei, relevante din punctul de vedere al utilizatorului. De asemenea camera poate fi programata sa trimita e-mail-uri la aparitia unor anumite evenimente care pot fi procesate de catre aceasta. Utilizrea unei camere speed-dome permite in plus presetarea unor programe tip patrula care combina facilitatile oferite de acest tip de camera (PTZ) ducand la un nivel superior avantajele oferite. Imaginile astfel obtinute pot fi accesate direct de catre clienti, prin diferite metode, chiar de pe site-ul de prezentare al proiectului.